Omenirea a interpretat greșit o lege importantă a fizicii timp de 300 de ani

În 1687, Isaac Newton a scris pe pergament legile sale celebre ale mișcării, sperând probabil ca acestea să fie dezbătute și analizate chiar și trei secole mai târziu. Legea inerției, prima dintre cele trei legi fundamentale, a fost considerată de mult timp un pilon al fizicii clasice. Cu toate acestea, o recentă reinterpretare a versiunii sale originale sugerează că, timp de 300 de ani, am fi putut înțelege greșit intenția lui Newton.

Daniel Hoek, un filosof al limbajului și matematicii de la Virginia Tech, a adus în atenție această eroare de interpretare, încercând să „restabilească adevărul” după ce a descoperit ceea ce el numește o „traducere stângace” în prima versiune engleză din 1729 a operei lui Newton, Principia. Filosoful susține că o greșeală de traducere a unui cuvânt latin a condus la o interpretare inexactă a primei legi a mișcării, cunoscută și sub denumirea de legea inerției, arată un studiu al universitații Cambridge.

Interpretarea greșită a unui cuvânt a schimbat sensul legii

Newton a formulat în latină principiile sale universale, care au fost ulterior traduse, discutate și dezbătute de numeroși academicieni și cercetători. Hoek a identificat faptul că traducerea cuvântului latin „quatenus” a fost greșită, acesta fiind interpretat ca „cu excepția cazului în care”, în loc de „în măsura în care”. Deși la prima vedere pare o nuanță lingvistică minoră, această diferență schimbă semnificativ înțelegerea legii.

În interpretarea clasică, legea inerției descrie modul în care un obiect rămâne în repaus sau continuă să se deplaseze în linie dreaptă dacă asupra lui nu acționează nicio forță externă. Cu toate acestea, reinterpretarea lui Hoek sugerează că Newton nu a dorit să descrie un obiect în absența forțelor externe – ceva ce, de altfel, nu există în universul nostru, deoarece gravitația și frecarea sunt mereu prezente – ci mai degrabă să afirme că fiecare schimbare a impulsului unui corp este cauzată de forțe externe.

Această corectare ar putea părea pentru unii doar o chestiune de semantică, însă Hoek consideră că restabilirea exactității cuvintelor lui Newton este importantă pentru a înțelege mai bine ceea ce matematicianul pionier dorea să exprime. Într-o postare pe blog, Hoek a explicat că „restabilirea acelui cuvânt uitat [în măsura în care] reîntoarce unul dintre principiile fundamentale ale fizicii la splendoarea sa originală”. Deși acest detaliu a fost descoperit încă din 1999 de alți doi savanți, corecția nu a fost niciodată larg acceptată.

De ce este importantă această reinterpretare?

Pentru mulți, această dezbatere poate părea o simplă discuție academică. Totuși, interpretarea corectă a legii inerției are implicații semnificative pentru modul în care înțelegem dinamica mișcării în universul nostru. Dacă am lua în considerare interpretarea clasică, am ajunge să ne întrebăm de ce Newton ar fi scris o lege despre corpuri libere de forțe externe, când o astfel de situație este practic imposibilă. Orice corp din univers este supus gravitației și altor forțe externe.

Hoek subliniază că Newton a ilustrat această lege prin exemple concrete, cum ar fi o titirez care se rotește și încetinește treptat din cauza frecării cu aerul. Astfel, Newton ne arată că legea sa se aplică și corpurilor care sunt supuse forțelor – adică, celor care există în lumea reală, unde forțele externe sunt omniprezente. Această viziune a fost extrem de revoluționară la momentul respectiv, deoarece demonstra faptul că toate corpurile din univers, fie că sunt stele, planete sau obiecte de zi cu zi, sunt guvernate de aceleași legi fizice.

George Smith, un filosof specializat în scrierile lui Newton, a subliniat că scopul principal al primei legi a mișcării este acela de a deduce existența forțelor. Aceasta înseamnă că Newton nu a descris o ipotetică absență a forțelor, ci mai degrabă faptul că orice schimbare de direcție sau viteză a unui obiect este rezultatul unor forțe externe.

Care sunt implicațiile pentru fizică?

Deși reinterpretarea lui Hoek nu schimbă în mod fundamental fizica așa cum o știm, ea clarifică mai bine gândirea din spatele legii inerției. Hoek afirmă că fiecare schimbare de viteză sau înclinare de direcție, de la roiurile de atomi la galaxiile învârtitoare, este guvernată de legea lui Newton. Această nouă înțelegere ne poate face să ne simțim din nou conectați la cele mai îndepărtate colțuri ale spațiului, arătând că mișcarea obiectelor terestre și a corpurilor cerești sunt reglate de aceleași principii.

Hoek recunoaște că reinterpretarea sa nu va fi ușor acceptată, în special după trei secole de învățare și repetare a aceleiași interpretări. Unii o consideră prea „sălbatică și neconvențională” pentru a fi luată în serios, în timp ce alții o consideră atât de evident corectă încât nu merită nici măcar să fie argumentată. În ciuda acestor opinii divergente, Hoek speră că această clarificare va ajuta la o mai bună înțelegere a intențiilor inițiale ale lui Newton.

În concluzie, această reinterpretare aduce un omagiu atenției lui Newton la detalii și arată că chiar și cele mai solide principii ale științei pot beneficia de o examinare atentă a contextului istoric și lingvistic. O astfel de examinare ne amintește de faptul că știința este un proces continuu de învățare și reevaluare, în care chiar și cele mai fundamentale legi pot fi redescoperite și înțelese într-o lumină nouă.